Este vorba de contribuția statului român la majorarea capitalului Băncii Europene de Investiții (BEI), instituția financiară a UE deținută de statele membre. Ieșirea UK din Uniune a provocat băncii o pierdere de capital subscris de 39,2 miliarde euro, din care 3,5 miliarde euro capital vărsat. Misiunea BEI este finanțarea pe termen lung a proiectelor care susțin dezvoltarea echilibrată a întregului spațiu comunitar și contribuie la coeziunea economică, socială și teritorială a UE.
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără semnarea unui acord comercial ar putea duce la costuri suplimentare de 58 miliarde de lire sterline (65,3 miliarde euro) pe an pentru companiile din ambele tabere, cel mai grav afectat sector în acest scenariu fiind cel financiar britanic.
Lloyds Banking Group a anunțat joi că va lua măsuri suplimentare pentru reducerea costurilor și contracararea efectelor unei eventuale încetiniri a economiei britanice în urma deciziei țării de a părăsi Uniunea Europeană, planurile grupului bancar incluzând desființarea a încă 3.000 de locuri de muncă și închiderea a circa 200 de sucursale până la finele anului viitor.